Dialog

Am crescut în biserică crezând că rugăciunea e ceva de care Dumnezeu are nevoie și noi suntem obligați să i-o acordăm, că doar ne-a scăpat de moarte și ne spală de păcate. De fapt, rugăciunea mea era în mare parte o descărcare de păcate. Percepeam rugăciunea ca și o obligație, era cel mult o informare a lui Dumnezeu de alunecările mele și de dorințele mele. Dar dacă El oricum cunoaște inima mea ce sens avea să îi comunic tot ce era acolo? Am citit că rugăciunea mea Îl autorizează pe Dumnezeu să lucreze în viața mea și acest gând m-a animat o vreme. De multe ori am auzit că așa cum au făcut oamenii în psalmi și cărțile profetice e benefic să ne aducem întreaga inimă cu zbuciumurile și lacrimile din ea la Domnul căci El se ocupă de ea. Astfel rugăciunea mea a devenit încet dar sigur ventilare emoțională. Apoi am înțeles că rugăciunea pornește dintr-o inimă smerită, și ce te smerește mai mult decât maiestuozitatea lui Dumnezeu? Astfel rugăciunea mea s-a transformat într-un buchet de laude...

Am vrut să gustăm din plin cina pascală într-un mod cât mai asemănător cu ce a trăit Isus cu ucenicii, așa că am încropit o masă evreiască cu tot specificul caracteristic vremii. Sofiei i-a plăcut tare mult o masă la nivelul ei. Fiecare element din cina pascală are o simbolistică aparte la evrei.* S-ar putea zice că sunt prea tradiționaliști și că forma ocupă un loc foarte mare în comemorarea Paștelui, dar am găsit mult har în semnificația fiecărui element, din care eu personal am avut multe de învățat. Când Petru și Ioan au pregătit Paștele în camera de sus pentru Isus și ucenici au avut grijă să nu lipsească câteva lucruri de pe masă. În primul rând era o cupă cu apă sărată , care făcea referire la lacrimile vărsate de străbunii lor în robia din Egipt, dar le amintea și de apele sărate ale Mării Roșii care s-au despicat miraculos ca să treacă poporul prin ele (Ex 14:21). Apoi aveau un mănunchi de ierburi amare care le aduceau aminte de gustul amar al sclaviei, dar și de ramura de iso...

Intervenție, acryl pe pânză, 30 cm x 40 cm Anul acesta am făcut un altfel de advent de Paște, unul despre simbolurile din artă care construiesc tabloul pascal. Ce mă fascinează legat de artă este posibilitatea nelimitată de a folosi simboluri care reflectă nu doar aparența exterioară a lucrurilor, ci semnificația lor interioară, așa cum susținea și Aristotel. Dacă arta lucrează cu simboluri, Scriptura cu atât mai mult... În pictură pătratul negru simbolizează lumea. Pătratul negru suprematist al lui Malevici este un simbol adus la viață de artist în 1915 pregătind decorul pentru piesa de teatru ”Victorie asupra Soarelui”. Piesa de teatru vizează un grup de protagoniști care doresc să distrugă rațiunea, prin eliminarea timpului și capturarea soarelui. Lumea în care ființăm a căutat să nege înțelepciunea lui Dumnezeu și să fenteze timpul, însă nu au putut captura Soarele, căci nici crucea, nici moartea nu L-au putut ține. Cercul reflectă desăvârșirea, eternitatea, apartenenţa, finalizare...

Iurie Cojocaru, Crepuscul, 110 cm x150 cm S-au scris tomuri de hârtie, s-au pictat kilometri de pânze și s-au sculptat blocuri de piatră în încercarea de surprindere a zilelor creației...însă până la Iurie Cojocaru nu s-au tratat nopțile creației. Cum arăta noaptea zilei dintâi, a acelei zile însetate adânc de viață, cum spunea Blaga? Cât de întunecat era întunericul care succeda apariția luminii dintâi? Dacă zilele au luat ființă la rostirea unui cuvânt din partea Creatorului, cum au apărut nopțile, ca lipsa rostirii Lui specifice? Înainte de cădere noaptea nu avea o conotație negativă, nu producea frică, nici ascundere, căci frica și ascunderea au venit ca și efecte ale căderii. Noaptea creației era la fel de plină de energie creatoare ca și ziua creației? Probabil materia creată compunea simfonii pe timpul nopții despre tot ce a fost plămădit ziua. Poate noaptea a fost adusă la ființă ca o necesitate de oprire, ca o anticipare a zilei a 7-a, în care, cu inima la gură, n atur a  ...

Hebronul - cetate de poticnire și biruință Hebron ul este o așezare la înălțime, este cetatea din Canaan aflată la cea mai ridicată elevație, 927 m deasupra nivelului Mării Mediterane, numele ei semnifică legământ și trecătoare . Hebronul s-a remarcat pe paginile Scripturii ca locul unde Avraam a construit piatră peste piatră, respectiv promisiune peste promisiune, un altar Domnului , care comemora vorbirea lui Dumnezeu că nu doar Hebronul, ci toată țara va fi a lui Avraam și a urmașilor săi (Gen 13:18). Apoi Hebronul devine cetate de îngropare , căci aici Avraam se desparte de preaiubita lui, Sara. Acesta devine locul unde aproape toți patriarhii și soțiile lor și-au sfârșit alergarea pe partea aceasta de cer (Gen 23:2). Hebronul locuit de uriași reprezintă motivul pentru care poporul ieșit din robie nu pășește în propria-i moștenire. Hebronul este un coșmar pentru popor, dar un vis împlinit pentru Caleb, care la optzeci și cinci de ani cucerește cetatea uriașilor, deoarece Caleb er...

                                                                                                                                                                           “Perspective”                                                                                          ...

 ”Lumina” Ermiona Pop 2020 40x35 cm, acryl pe pânză, foiță de aur ”Totuși întunericul nu va împărăți veșnic pe pământul în care acum este necaz. (...) Poporul care umbla în întuneric, vede o mare lumină, peste cei care locuiau în țara umbrei morții răsare o lumină.” Isaia 9:1-2, Biblia Dialog cu Sofia despre nașterea lui Isus: - Mami, de ce era necaz în acea țară? - Pentru că era întuneric. - Și ce e rău la întuneric? -Păi în întuneric nu crește nimic, nu există viață. - Dar acei oameni nu aveau viață? - Hmm...ei umblau și locuiau în țara umbrei morții... - Cine era împărat? - Întunericul! - Cine l-a dat jos de pe tron? - Lumina! Când adevăruri mari trebuie spuse în cuvinte mici înțeleg și oamenii mari adâncimea lor. Crăciunul pentru mine înseamnă LUMINĂ! Acea lumină în care mustește Viața, acea lumină care a străpuns întunericul, acea lumină strălucitoare care te orbește și te obligă să vezi Viața cu alți ochi. ..ochii interiori; o lumină ofensivă care cucerește întunericul. Crăci...