Dialog

Iurie Cojocaru, Crepuscul, 110 cm x150 cm S-au scris tomuri de hârtie, s-au pictat kilometri de pânze și s-au sculptat blocuri de piatră în încercarea de surprindere a zilelor creației...însă până la Iurie Cojocaru nu s-au tratat nopțile creației. Cum arăta noaptea zilei dintâi, a acelei zile însetate adânc de viață, cum spunea Blaga? Cât de întunecat era întunericul care succeda apariția luminii dintâi? Dacă zilele au luat ființă la rostirea unui cuvânt din partea Creatorului, cum au apărut nopțile, ca lipsa rostirii Lui specifice? Înainte de cădere noaptea nu avea o conotație negativă, nu producea frică, nici ascundere, căci frica și ascunderea au venit ca și efecte ale căderii. Noaptea creației era la fel de plină de energie creatoare ca și ziua creației? Probabil materia creată compunea simfonii pe timpul nopții despre tot ce a fost plămădit ziua. Poate noaptea a fost adusă la ființă ca o necesitate de oprire, ca o anticipare a zilei a 7-a, în care, cu inima la gură, n atur a  ...

Parcă îi auzi crescând, dansând, cântând, rodind....simți seva cum se prelinge prin ei, percepi muzica creată de vântul ce fuge prin frunzele lor, le simți mirosul crud, ușor aromat....sunt copacii lui Iurie Cojocaru, care radiază o exuberantă bucurie a culorii scăldate în lumină. Pictați adesea peste foiță de aur, copacii săi verticali, fie de un verde crud, fie înfloriți, fie plini de rod, vibrează, iar viața care pulsează în ei ne energizează și ne motivează să avem vieți care strălucesc și ale căror acorduri formează o melodie ce rezonează până în veșnicie. M-am gândit azi la acești copaci deaorece am ieșit la pădure de ziua copilului, aveam nevoie de o gură de aer curat și din nou m-am minunat de prospețimea și energia naturii. Acolo am realizat cât de greu e să surprinzi viața din ei și atmosfera creată de ei...e greu să o redai în cuvinte...cu atât mai dificil în culoare... E greu să lași Viața să se manifeste prin tine...uneori e dureros...dar mereu roditor. Mă gândesc ...

Ooo, ce surpriză mi-ați făcut azi dragii mei prieteni: propriul meu vernisaj cu lucrările făcute în primul an de viață al Sofiei...o perioadă plină de schimbări, provocări dar și de forță creatoare. Apreciez enorm încrederea pe care o aveți în mine, cuvintele frumoase rostite și scrise în cărticica De 30 de ori binecuvântată și dragostea pe care mi-o purtați. Mă simt nevrednică de atâta apreciere. Prima mea expoziție de pictură! Nu am visat niciodată la ea, nu am îndrăznit...și totuși a avut loc, fără să o pregătesc sau să mă pregătesc... Nati de când a pășit în viața mea are obiceiul să mă scoată din zona mea de confort, să mă împingă dincolo de propriile-mi bariere, să mă facă să visez, să cresc, să zbor...”urăsc” și iubesc asta la el:) Lui Nicolae Iorga îi aparține următorul citat care, vă mărturisesc, m-a speriat când l-am citit: ”Mulți au avut aptitudini extraordinare, însă, fiindcă n-au avut curaj, ei au trăit ca niște morți și au sfârșit prin a fi îngropați în inactivi...

La logodna noastră atât Nati, cât și eu am avut câteva cuvinte pe care ni le-am adresat unul altuia, ca și un fel de preludiu al promisiunii care urma să vină...iar ca și simbol eu am ales  copacul , din două motive: deoarece undeva în pădurea Hoia există un copac al nostru, încărcat de amintiri și experiențe memorabile. Al doilea motiv este constituit din faptul că aveam încă în minte gustul proaspăt al unui vernisaj al lui Iurie Cojocaru la care am avut onoarea să particip, unde mi-am delectat privirea în ai săi arbori, iar privirea mi s-a oprit la unul dintre ei... (povestea acelui tablou o voi spune într-un alt articol). Am găsit ciorna de pe care i-am citit acum 8 ani lui Nati, următoarele cuvinte: ”Natanael, îmi imaginez acea primă zi după cădere: Adam și Eva erau izgoniți din grădina Edenului, care tremura, tumulta, clocotea de zumzet și neliniște, ceva nu era în regulă, ceva lipsea: cântecul Evei, vocea gravă a lui Adam?...nu, altceva...ceva mai mult...ceva era schimb...

Dar dacă păunul ar fi reușit să zboare din grădina Edenului, chiar înainte ca Dumnezeu să blesteme pământul ca și consecință a păcatului cuplului originar?... Ar fi aceasta o explicație pentru frumusețea covârșitoare a acestei păsări, care poartă imprimat pe ea ceva din splendoarea creației dintâi, culori însetate de viață, o strălucire și un colorit nemaiîntalnit în natură într-o formă așa pură și complexă. Trena păunului este formată din zeci de ochi, ca și cum ar fi absorbit în sine cât mai mult din frumusețea primară ca să redea lumii cotidiene frânturi dintr-o realitate transcendentă. Păunul pictat pe disc de gramofon sau pe carcasa unei viori, așezate pe catifea reprezintă un obiect de artă sofisticat pentru o persoană pretențioasă cu gusturi fine. Este un cadou original semnat de artistul Iurie Cojocaru, care odată pus pe perete devine un ciob de rai, care reflectă ceva din exuberanța și splendoarea celestă. Cred că întrebarea pe care ne-o ridică păunul este: noi ce ...

Cartea este un simbol al cunoașterii, care poartă în sine mugurele devenirii, însă rodirea rămâne mereu alegerea noastră.  Cărțile deschise ale artistului Iurie Cojocaru ne îmbie la spargerea barierelor mentale, la depășirea zonei noastre de confort, la un exercițiu de imaginație...implicit la creștere. Creșterea presupune transformare, iar rodul ei este extinderea sufletului. Cred că întrebarea care se ridică este: înspre ce? Un astfel de obiect de artă este o invitație la rodire, care transmite cel mai nobil mesaj: în momentul în care ai încetat să mai crești ai început să mori! Un cadou unicat care poate fi încărcat cu foarte multă semnificație din partea celui care dăruiește; mesajul creșterii, al perfecționării, al devenirii fiind un deziderat atât în plan personal, cât și profesional. www.cadourinoi.ro

Platoul simbolizează ospitalitatea, abundența, dărnicia, caracteristici ale românului de pretutindeni, cu inima și casa deschisă pentru oaspeți. Dar dacă în loc de bucate alese și copioase le-am servi celor dragi și musafirilor care pășesc în casa noastră o altfel de hrană, o hrană pentru suflet? Astăzi când sărbătorim nașterea Fiului de Dumnezeu, a Celui care este Pâinea Vieții, Apa Vieții și Lumina Lumii, haideți să servim celor dragi și celor în lipsuri hrană și apă vie, care să se transforme în inima lor într-un izvor care să țâșnească înspre veșnicie.  Haideți să ne îndestulăm în cuvântul Cuvântului Întrupat și să-L lăsăm să rodească în noi o viață nouă și plină de culoare, culoarea Lui...asemenea acestui minunat arbore, a cărui nuanțe sunt potențate de foița de aur pe care este lucrat. Aurul înnobilează lemnul acestui platou, la fel cum Dumnezeu, Lumina Lumii strălucește, iar căldura Lui ne atinge și ne transformă, nu doar ne înnobilează, ci ne face Fii de Împăr...

Cu sudoare, durere și lacrimi suntem frământați de către mâinile Creatorului, însă nu înspre perimarea noastră, ci înspre desăvârșirea noastră. Fiecare ne avem propria covată a modelării, și putem alege să o transformăm în celulă sau în atelier, care să producă în noi spini sau rod, bucurie sau tristețe, agonie sau extaz. În acest proces al modelării lacrimile noastre șterse de Lacrimile Sale se transformă în aur și tot ce e muritor în noi devine îmbrăcat în nemurire. Copacul care radiază lumină din mijlocul coveții constituie un cadou simbolic, ce va produce bucurie și meditație în privitor, cu atât mai mult în pragul sărbătorii de Crăciun, când Nemurirea venind în lume a luat chip de humă într-un staul, culcat probabil într-o astfel de covată, ca să aducă lumina în oameni, pentru ca aceștia să o poată reflecta în jurul lor. Urarea mea de Crăciun pentru voi este să alegeți să rodiți în mijlocul frământării și să radiați lumina Lui, a Celui care este Lumina Lumii! Sărbăto...

Ce-ar fi dacă ar exista cadoul ideal pentru orice persoană sau eveniment ? Un cadou semnificativ, valoros, unicat și care transmite fără cuvinte, prin culoare, un mesaj care elogiază viața, cunoașterea, rodirea. Un grup de artiști plastici din România dau naștere unor astfel de cadouri cu suflet, lucrate pe lemn, foiță de aur, discuri de vinil, cărți, desăvârșind astfel arta de a dărui. ”Cadouri noi” nu este un altfel de magazin de cadouri, ci reprezintă conceptul de cadou dus la excelență. Acest concept de cadou-operă de artă este unic în România, singurul magazin de cadouri originale și unicat care poartă semnătura unor artiști consacrați. Pe mine mă încântă arta de calitate la un preț accesibil, căci fiecare iubitor de frumos merită să aibă șansa să primească sau sa ofere o astfel de bijuterie. Vizitați site-ul www.cadourinoi.ro ca să vă delectați privirile și să vă inspirați de sărbători! Vă arăt doar câteva lucrări dragi mie:) Enjoy!!

Grupul de artiști plastici  Atelier Plus  încântă privirile și inimile iubitorilor de artă clujeni printr-o nouă expozitie de pictură, grafică și scuptură având ca temă  Mielul . Artiștii au avut vernisajul expoziției în Săptămâna Mare, săptămână plină de încărcătură spirituală pentru creștini, fiind denumită Săptămâna Patimilor Domnului nostru Cristos. În Vinerea Neagră a acestei săptămâni Fiul lui Dumnezeu Întrupat a luat asupra Lui plata păcatelor întregii lumi și a ales să moară sacrificat asemenea unui miel, pentru ca toți cei ce cred în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pe un astfel de fond, tema Mielului tratată de artiști în operele lor a avut un impact major asupra publicului. Operele artiștilor mustesc de profunzime, semnificație și adevăr, mesajul lor a vorbit publicului mai clar decât o mie de cuvinte, provocându-i la dialog. Un fenomen extraordinar s-a produs prin răspunsul venit din partea publicului, care a interacționat cu artiștii...

“ Nu ştii, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi? ” (Lucian Blaga) Prizonieri ai trupurilor noastre, conditionați de frică, conduși de obiceiuri și țeluri egoiste, în mijlocul oamenilor și totuși singuri, condiția claustrării nu este străină niciunuia dintre noi, așa-zișii oameni liberi . Proiectul inițiat de Iurie Cojocaru, Tonea Dănuț și Dorin Mureșan cu deținuții de la Penitenciarul Gherla ne reamintește de lanțurile pe care le iubim și de gratiile în spatele cărora ne ascundem, de măștile pe care le purtăm ca să ne „protejăm” de lume și să nu ne lăsăm cu adevărat cunoscuți, uitând că în această ascundere putem pierde tocmai ceea ce ascundem: sufletul însăși. Prizonieratul nostru este unul voit, al deținuților de la Gherla este unul impus, iar timpul este cel mai mare dușman al lor. Minutele trec mai greu acolo, parcă clipele sunt pline de conștiența faptului că fiecare scurgere a lor îi aduce pe aceștia mai aproape de libertate. Libertatea de a f...

Acum 17 ani l-am întâlnit pe Iurie prima dat ă , picta , mi-l amintesc blând, smerit ș i plin de pace, iar succesul nu a erodat aceste valori din el, ci le-a poten ț at ș i le-a expus unei lumi întregi. Exist ă mult ă ”adâncime” în opera lui Iurie Cojocaru, îns ă nu este o profunzime superficial ă , ci este una care î ș i are r ă d ă cinile adânc înfipte în solul Adev ă rului, de aceea rode ș te în afara pânzei, f ă r ă cuvinte, Cuvântul ! Leonardo daVinci spunea c ă ”un pictor ar trebui s ă - ș i înceap ă fiecare pânz ă cu o mân ă de negru, pentru c ă toate lucrurile din natur ă sunt întunecate, cu excep ț ia celor expuse la lumin ă .” Cât adev ă r este în aceast ă rostire...putem spune c ă toate lucrurile din noi sunt întunecate, cu excep ț ia celor expuse la lumin ă . Rolul pe care ș i l-a asumat Iurie ca artist, este s ă fie un mediator al Luminii în lumea în care fiin ț eaz ă , de aceea tablourile sale, indiferent de tem ă , ne transmit o exuberant ă bu...

Imi amintesc in mare detaliu zilele de vineri din acel an, caci treceau la fel. Ma trezeam mereu prea tarziu, mancam in fuga micul-dejun pregatit cu mare dragoste de mama, sorbeam doua guri din cafeaua cu mult lapte facuta de tata si fugeam in statia de troleu, stiind ca va fi din nou prea aglomerat si imi promiteam ca maine ma voi trezi mai devreme...(nu s-a intamplat niciodata insa ). Iar la ultimele ore imi pierdeam rabdarea si incepeam sa ma uit la ceas obsesiv sa vad cand se suna, caci dupa scoala mergeam la Iurie la ore de desen, iar apoi la grupa in Manastur unde ma intalneam cu prietenii mei. In sfarsit dupa ce ultima ora se scurgea mai greu decat toate orele de vineri la un loc, se suna de iesire, o salutam pe Adina, colega mea de banca, si fugeam la atelier. Imi luam un corn si un lapte cu ciocolata de la Napolact, si daca aveam mare noroc nu ma murdaream cand il deschideam. Cand ajungeam la atelier, Iurie era deja acolo, picta...era liniste, insa nu o liniste stearpa, ...