Proiect de artă la Penitenciarul Gherla

“Nu ştii, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?” (Lucian Blaga)

Prizonieri ai trupurilor noastre, conditionați de frică, conduși de obiceiuri și țeluri egoiste, în mijlocul oamenilor și totuși singuri, condiția claustrării nu este străină niciunuia dintre noi, așa-zișii oameni liberi.

Proiectul inițiat de Iurie Cojocaru, Tonea Dănuț și Dorin Mureșan cu deținuții de la Penitenciarul Gherla ne reamintește de lanțurile pe care le iubim și de gratiile în spatele cărora ne ascundem, de măștile pe care le purtăm ca să ne „protejăm” de lume și să nu ne lăsăm cu adevărat cunoscuți, uitând că în această ascundere putem pierde tocmai ceea ce ascundem: sufletul însăși.

Prizonieratul nostru este unul voit, al deținuților de la Gherla este unul impus, iar timpul este cel mai mare dușman al lor. Minutele trec mai greu acolo, parcă clipele sunt pline de conștiența faptului că fiecare scurgere a lor îi aduce pe aceștia mai aproape de libertate.

Libertatea de a face ceva când vine momentul eliberării este condiționată de libertatea de a fi cineva până atunci. Aici intervine „autoportretul”. Fiecare se pictează pe sine așa cum se vede, iar asta îi obligă la procese de introspecție, de analiză interioară, poate de criză a identității, se iscă furtuni interioare care îi coboară până în abisurile ființei lor, în întunericul în care mișună umbrele trecutului, trăgându-și trupurile amorfe prin noroiul regretelor. Într-o astfel de scufundare în adâncurile sufletului nu se încumetă decât cei foarte curajosi și găsesc calea de ieșire de acolo doar cei care-și recunosc și plâng condiția, ca mai apoi să găsească pacea în cunoașterea Adevărului, a Celui care a promis iertarea si restaurarea tuturor celor cu sufletul zdrobit.

Autoportretele deținuților transcend sfera artei pentru a se transforma într-un mijloc de evadare din negura închisorii sufletului, cea mai crâncenă claustrare.

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)