Și de atunci copacii...
La logodna noastră atât Nati, cât și eu am avut câteva cuvinte pe care ni le-am adresat unul altuia, ca și un fel de preludiu al promisiunii care urma să vină...iar ca și simbol eu am ales copacul , din două motive: deoarece undeva în pădurea Hoia există un copac al nostru, încărcat de amintiri și experiențe memorabile. Al doilea motiv este constituit din faptul că aveam încă în minte gustul proaspăt al unui vernisaj al lui Iurie Cojocaru la care am avut onoarea să particip, unde mi-am delectat privirea în ai săi arbori, iar privirea mi s-a oprit la unul dintre ei... (povestea acelui tablou o voi spune într-un alt articol). Am găsit ciorna de pe care i-am citit acum 8 ani lui Nati, următoarele cuvinte: ”Natanael, îmi imaginez acea primă zi după cădere: Adam și Eva erau izgoniți din grădina Edenului, care tremura, tumulta, clocotea de zumzet și neliniște, ceva nu era în regulă, ceva lipsea: cântecul Evei, vocea gravă a lui Adam?...nu, altceva...ceva mai mult...ceva era schimb...