Dialog

Unde era Dumnezeu când Fiul lui purta pe umeri povara păcatelor întregii omeniri?! Unde era Tatăl când Singurul lui Fiu era scuipat, batjocorit, lovit, torturat și făcut să sângereze?!! Unde era Cel Prea Înalt când ale Sale creaturi Îl răstigneau cu cruzime pe Fiul Său preaiubit?!!! Unde erai Dumnezeule când cerul s-a întunecat, perdeaua din al Tău templu s-a rupt, pământul s-a cutremurat și întunericul a înghițit ziua căci sânge sfânt se scurgea?!...iar dacă oamenii nu-L recunoșteau ca al Tău Fiu, natura, care toată a luat ființă la rostirea Sa, deși căzută, încă îi recunoștea glasul și revolta a cuprins-o: - ”cum să curgă sângele Lui sfânt pe mine, unde s-au petrecut atâtea crime, violență, nedreptate?„ - și pământul s-a cutremurat și s-a deschis la acest gând, trăgându-se din calea sângelui Său... - ”eu nu vreau să fiu parte la asemenea atrocitate, nu pot privi neputincios ce se întâmplă” - și soarele și-a întors privirea, iar cerul s-a întunecat vreme de trei ceasuri... - ...

“ Nu ştii, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi? ” (Lucian Blaga) Prizonieri ai trupurilor noastre, conditionați de frică, conduși de obiceiuri și țeluri egoiste, în mijlocul oamenilor și totuși singuri, condiția claustrării nu este străină niciunuia dintre noi, așa-zișii oameni liberi . Proiectul inițiat de Iurie Cojocaru, Tonea Dănuț și Dorin Mureșan cu deținuții de la Penitenciarul Gherla ne reamintește de lanțurile pe care le iubim și de gratiile în spatele cărora ne ascundem, de măștile pe care le purtăm ca să ne „protejăm” de lume și să nu ne lăsăm cu adevărat cunoscuți, uitând că în această ascundere putem pierde tocmai ceea ce ascundem: sufletul însăși. Prizonieratul nostru este unul voit, al deținuților de la Gherla este unul impus, iar timpul este cel mai mare dușman al lor. Minutele trec mai greu acolo, parcă clipele sunt pline de conștiența faptului că fiecare scurgere a lor îi aduce pe aceștia mai aproape de libertate. Libertatea de a f...