Dialog

“ Nu ştii, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi? ” (Lucian Blaga) Prizonieri ai trupurilor noastre, conditionați de frică, conduși de obiceiuri și țeluri egoiste, în mijlocul oamenilor și totuși singuri, condiția claustrării nu este străină niciunuia dintre noi, așa-zișii oameni liberi . Proiectul inițiat de Iurie Cojocaru, Tonea Dănuț și Dorin Mureșan cu deținuții de la Penitenciarul Gherla ne reamintește de lanțurile pe care le iubim și de gratiile în spatele cărora ne ascundem, de măștile pe care le purtăm ca să ne „protejăm” de lume și să nu ne lăsăm cu adevărat cunoscuți, uitând că în această ascundere putem pierde tocmai ceea ce ascundem: sufletul însăși. Prizonieratul nostru este unul voit, al deținuților de la Gherla este unul impus, iar timpul este cel mai mare dușman al lor. Minutele trec mai greu acolo, parcă clipele sunt pline de conștiența faptului că fiecare scurgere a lor îi aduce pe aceștia mai aproape de libertate. Libertatea de a f...

Imi amintesc in mare detaliu zilele de vineri din acel an, caci treceau la fel. Ma trezeam mereu prea tarziu, mancam in fuga micul-dejun pregatit cu mare dragoste de mama, sorbeam doua guri din cafeaua cu mult lapte facuta de tata si fugeam in statia de troleu, stiind ca va fi din nou prea aglomerat si imi promiteam ca maine ma voi trezi mai devreme...(nu s-a intamplat niciodata insa ). Iar la ultimele ore imi pierdeam rabdarea si incepeam sa ma uit la ceas obsesiv sa vad cand se suna, caci dupa scoala mergeam la Iurie la ore de desen, iar apoi la grupa in Manastur unde ma intalneam cu prietenii mei. In sfarsit dupa ce ultima ora se scurgea mai greu decat toate orele de vineri la un loc, se suna de iesire, o salutam pe Adina, colega mea de banca, si fugeam la atelier. Imi luam un corn si un lapte cu ciocolata de la Napolact, si daca aveam mare noroc nu ma murdaream cand il deschideam. Cand ajungeam la atelier, Iurie era deja acolo, picta...era liniste, insa nu o liniste stearpa, ...