Grădina inimii
Ce a început în Grădină s-a sfârșit tot într-o grădină...
Dumnezeu se plimba în fiecare zi cu Adam prin grădina Eden.
Adam admira creația iar Domnul pe cel care era coroana creației. Povesteau despre stele și soare, animale și plante, familie și ajutorul potrivit. Dădeau nume animalelor, gustau fructe și se minunau de bogăția grădinii.
După cădere plimbările au încetat, discuțiile s-au oprit, grădina inimii lui Adam s-a transformat din una roditoare în una plină de spini, buruieni și zone de deșert.
Isus a pășit pe acest pământ pentru ca să poată umbla prin grădina inimii noastre din nou, iar în urma pașilor Săi să crească iarbă, flori, rod.
După ce a luat asupra-I la cruce toți spinii, buruienile, pălămida și deșertul inimii noastre, Îl regăsim pe Isus în grădină, acolo unde-I place să se plimbe. Dacă femeia a fost prima care a gustat moartea, tot o femeie e prima care vede Viața umblând prin grădină și Îl confundă cu Grădinarul (Ioan 20:15).
De atunci Isus umblă prin grădina inimii celor care iubesc să-L admire, să vorbească cu El și să se plimbe împreună. Pe măsură ce umblăm cu acest Grădinar prin tot relieful inimii noastre, El aduce curățire, dezțelenire, viață și rod în interior ca mai apoi să se reverse în afară. Atunci inima noastră va fi cum zice Isaia:
”Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” (Isaia 58:11)
Comentarii
Trimiteți un comentariu