Lipire

Încă de la început Dumnezeu dorește un singur lucru de la noi:

LIPIREA

    În vechiul legământ, Dumnezeu revelează poporului Său intenția Sa de intimitate cu omul:

iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El (Deut 30:20).

    În noul legământ, Pavel reamintește bisericii inima Domnului față de om:

Dar cine se lipește de Domnul este un singur duh cu El (1 Cor 6:17).

    Dumnezeu nu și-a schimbat intenția de a Se lipi întru totul de noi, într-o părtășie intimă și împlinitoare. Totul în relație cu Cristos se face prin har. Iar dacă totul e prin harul Său, ce mai trebuie să fac eu în această lipire?

    Eu colaborez cu harul transformator, lăsându-mă! Cui? Lasându-mă în mâna Duhului Sfânt care vrea și poate să înnoiască și să transforme sufletul meu.

    Harul este chiar în cuvânt, în diateza cuvântului lipire din Corinteni: 

    În original nu apare diateza activă sau reflexivă, ci diateza pasivă: ”este lipit”: Cine este lipit de Domnul este un singur duh cu El. 

    Aici intervine rolul meu și anume să mă las lipită  complet de Domnul. Asta presupune dezlipire de orice altceva, asta înseamnă dezbrăcare de sine, uneori dărâmare a ce am construit firește în suflet. Este un proces dureros pentru fire, dar dacă nu caut să mă las lipită de El, nu am parte nici de desfătarea în prezența Lui.

    Diateza pasivă ridică presiunea faptului că eu trebuie să mă lipesc de Domnul, însă aduce în scenă liberul arbitru, în care eu trebuie să mă las lipită de El. Ca să fie mai clar aș reformula:

    Cine se lasă lipit de Domnul este un singur duh cu El.  

    Ca să mă las lipită complet, trebuie să mă las dezlipită total. 

    Acest proces al dezlipirii doare și presupune abandonare în El.

    Mie îmi este greu să mă abandonez, dar știu că există atâta libertate în abandonarea mea în El. Abandonarea aceasta nu înseamnă pasivitate, ci înseamnă să fiu activă în auzirea și ascultarea glasului Duhului Sfânt care zilnic îmi atrage atenția cu privire la lucrurile care mă defocalizează de pe Isus. Când nu sunt atentă la Isus, mă concentrez pe altceva și mă lipesc de altceva. Duhul îmi șoptește să renunț la propriile împliniri și să mă întorc la Isus, căc El este defătarea și viața.

    Unora ne este greu să ne lăsăm dezlipiți de idolii din inimă, să ne lăsăm dezbrăcați de faptele noastre și goliți de sine, căci ne vedem buni.

    Altora ne este greu să ne lăsăm lipiți, iubiți, ridicați, căci nu ne vedem buni (vrednici).

    Ambii greșim. Duhul Domnului are soluția pentru fiecare categorie.

    Zilnic Duhul Sfânt mă întreabă: Te vei lăsa?

Tu te vei lăsa dezlipit? 

Te te vei lăsa dezbrăcat?

Tu te vei lăsa golit?

Tu te vei lăsa iubit de El?

Tu te vei lăsa ridicat? 

Tu te vei lăsa lipit de El?

    Lucrarea de mai sus surprinde într-o imagine ce am încercat să spun în atâtea cuvinte și anume că nu mă pot lipi de Domnul decât unde a fost pus sângele Său înainte. Foița de aur urmează roșul sângeriu, și trece prin culorile cortului întâlnirii: roșu, purpuriu, albastru. Slava Domnului (aurul) urmează sângele. Avem parte de prezența Domnului doar unde L-am acceptat înainte ca și Miel, spălând mizeria și vindecând rănile noastre. 

    Vrei să-I dai țepii tăi pentru a avea parte de El? El e obișnuit cu spinii, i-a purtat o dată la cruce ca tu să nu-i mai porți în inimă.