Dialog

Semnele timpului O cunosc pe Eunice demult, cu mult timp înainte să se cheme Gall, să termine artele, să participe la vernisaje și expoziții de artă, înainte să o numim pe drept, artistă, ea era o artistă. Totul despre ea indica această natură a ei: felul cum vorbea, cum se îmbrăca, cum își făcea părul, cum se raporta la oameni și la situațiile vieții, felul cum visa. Stilul ei era unul expansiv, vesel, liber, ușor excentric, în continuă schimbare și devenire, inedit. Toate aceste lucruri o făceau specială și o pregăteau pentru vremea când urma să reverse în afară acest entuziasm contagios, toată exuberanța și frumusețea ei. Însă când acel moment a venit și a început să creeze, vălul aparenței naivități a fost dat la o parte și a lăsat să se vadă o latură extrem de profundă a artistei, plină de adâncimi în care te poți pierde cu ușurință fără niște indicii sugerate. Eunice ne sugerează calea de acces și cea de ieșire din aceste adâncimi ale sufletului, de aceea artista spune despr...

La logodna noastră atât Nati, cât și eu am avut câteva cuvinte pe care ni le-am adresat unul altuia, ca și un fel de preludiu al promisiunii care urma să vină...iar ca și simbol eu am ales  copacul , din două motive: deoarece undeva în pădurea Hoia există un copac al nostru, încărcat de amintiri și experiențe memorabile. Al doilea motiv este constituit din faptul că aveam încă în minte gustul proaspăt al unui vernisaj al lui Iurie Cojocaru la care am avut onoarea să particip, unde mi-am delectat privirea în ai săi arbori, iar privirea mi s-a oprit la unul dintre ei... (povestea acelui tablou o voi spune într-un alt articol). Am găsit ciorna de pe care i-am citit acum 8 ani lui Nati, următoarele cuvinte: ”Natanael, îmi imaginez acea primă zi după cădere: Adam și Eva erau izgoniți din grădina Edenului, care tremura, tumulta, clocotea de zumzet și neliniște, ceva nu era în regulă, ceva lipsea: cântecul Evei, vocea gravă a lui Adam?...nu, altceva...ceva mai mult...ceva era schimb...