Când cerul plânge
Rugăciunea păcii, acrilic pe pânză Ermiona Pop Cineva spunea că în situații limită facem ceea ce știm să facem mai bine. De când a izbucnit războiul în Ucraina, nu pot face decât ceea ce îmi vine natural: să mă rog! Iar rugăciunea uneori se cere pusă pe pânză, alteori în cuvinte, alteori în acțiune. Încă nu pot crede că războiul a izbucnit în Ucraina... ...plâng pentru copiii smulși din paturile lor, dintre jucăriile preferate, din sânul unei familii calde și protectoare, separați de tot ce cunoșteau și însemna protecție pentru ei. Separați de tații lor, cei care în fiecare seară i-au asigurat că îi vor proteja și că nu vor pleca niciodată de lângă ei. Oare ce este în inima acestor copii? ...plâng pentru mamele și soțiile care trec granița cunoscutului în necunoscut, dar nu mă refer doar la necunoscutul unei noi țări, ci necunoscutul unei realități fără cel care i-a promis că vor fi împreună până moartea îi va despărți. Oare ce e în inima acestor femei? ...plâng pentru bărb...